Thursday, January 6, 2011

Îmblânzitorul de porumbei

Maestrul se simţea obosit. Îi tremurau pleoapele nefiresc şi o durere surdă, străină, i se iţi în coşul pieptului, ca şi cum un ac nevăzut i s-ar fi înfipt în inimă. Îşi contemplă dezastrul printre pleoapele temurânde: pe podea zăceau împrăştiate manuscrise caligrafiate migălos, cioburi ale unor foşti idoli de porţelan, pete de prafuri otrăvite, pene albe şi gri, colivii zăcânde pustii... toată viaţa lui făcută ţăndări. Doar inima-i ţintuită de acul nevăzut mai pâlpâia neghibzuit a viaţă. De-acum încolo avea să trăiască vina de-ai fi învăţat pe porumbei să zboare.
Îşi dădu brusc seama că nu era singur. Ake era încă acolo. În acelaşi loc ca întotdeauna. Îl privea blând din colivia ei cu uşa sfărâmată. Nu părea că ar avea de gând să plece undeva.
„Ce mai stai? Pleacă odată!“, îi spuse el ţâfnos.
Ake îşi aşeză capul pe-o aripă şi continuă să-l sfideze.
„Am construit ziua asta toată viaţa mea. Pentru tine mai mult decât pentru oricine. Te-am învăţat tot ce ştiu. Te-am învăţat să fii liberă. De ce nu pleci la fel ca ceilalţi? Hai, zboară, laşo!“, i-a strigat Maestrul, aşezând-o pe pervazul ferestrei.

„Nerum aşa a făcut. Cum i-ai spus tu. Acum zace acolo pe asfalt. Oare mai respiră? Ştiai că e invalidă şi că n-o să poată zbura niciodată. De ce i-ai dat iluzia că poate zbura?“, a spus Ake stins, aproape în şoaptă.
„Pentru că altfel n-ar fi fost niciodată fericită. Mai bine o clipă de fericire, decât o viaţă întreagă fără clipa aceea. Nu crezi?“, a iscodit-o el.
„Nu“, a spus Ake. „Pentru că nu a fost alegerea ei, ci a ta. Pentru tine a zburat Nerum. Nu pentru ea. Ca să fii măcar o dată mândru de ea...Amar s-a înşelat. Dar îşi iubea soarta şi asta o făcea mai liberă decât zborul. Mai liberă decât tine“.

Se lăsă o tăcere adâncă între ei, o clipă cât o viaţă-ntreagă. De data asta Ake fu cea care rupse tăcerea: „Dar tu de ce mai stai? Nu mai ai nimic aici. Doar haos“.
„Haosul e singura ordine pe care o ştiu. Aş muri fără haos, fără luptă, fără pasiune. Fără cioburi şi otravă. Nu destinaţia a fost scopul meu, ci calea către ea. Nu zborul tău, al lui Nerum sau a celorlaţi ca voi mă face fericit, ci chinul vostru de a-l învăţa“, a spus Maestrul.
Ake coborî de pe pervaz şi se întoarse în colivia ei. N-avea de gând să zboare nicăieri.
„Aşa a fost să fie“, mormăi Maestrul mai mult pentru el, privind-o dezamăgit pe Ake cum trage uşiţa coliviei în urma ei.
„Aşa am vrut eu să fie“, îl corectă Ake, contemplând haosul din jurul ei.
„Şi totuşi, nu mi-ai spus de ce-ai rămas“, insistă Maestrul.
„Pentru că te iubesc“, mai spuse Ake şi adormi.

10 comments:

H O R H H E said...

fromos

Mihaela said...

Foarte, foarte frumos. Welcome back! Mi-au lipsit textele tale.

Paul Cotor said...

foarte buna istorioara. mi-a placut mult. multi ani!

Victor Mihiş said...

povestea, îmbrăţişată de muzică,... de muzica ASTA,... m-au înfiorat... acuma nici nu ştiu de ce; poate, vreodată voi afla
mulţumesc
un an plin de speranţe împlinite îţi doresc

Anna-Maria said...

Foarte frumoasa compunerea misterioasa, infricosatoare, placuta . La multi ani !

Mihaela.Cojocariu said...

mulţi ani cu sănătate şi voioşie şi vouă vă doresc!
mulţumesc de vizită

Anonymous said...

Great information! I’ve been looking for something like this for a while now. Thanks!

Mihaela.Cojocariu said...

well, you're wellcome...
but what kind of information did you find? :)

Costea said...

Frumos.

Bani,din,PTC-uri said...

Frumos blogul tau, La Multi Ani si o primavara frumoasa.