Tuesday, August 31, 2010

Pas de deux in valea plângerii


Un dans... cum ar fi viaţa privită ca un dans? Un dans a cărui muzică are ritm de râsete şi lacrimi. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. De ce s-ar povesti? Poate pentru că despre viaţa unui dans nu poate povesti decât o lacrimă care învaţă să cânte... o tăcere care învaţă să urle... o tristeţe care învaţă să râdă...Un pas de deux în valea plângerii.

*
- Dansezi?
- Poate...
Ea a dansat, el a vegheat. Ea a obosit, el a iubit.
A fost un „pas de deux“ în care ea dansa frenetic în jurul lui, iar el era un spectator care-o venera. Ea - înger şi demon, el - ramă de tablou în jurul ei. Dar ea dansa ... un dans în care-i era salvare şi pieire, miere şi venin. Făcea şi el câte un pas stângaci şi atunci reuşea s-o calce pe picior. Sau se agăţa de ea ca o bilă cu lanţ de piciorul unui puşcăriaş. Uneori, ea îl lua în cârcă, apoi, când obosea, îl trântea la pământ cu zgomot. Dar el se ridica şi dansa după cum îi cânta ea. Ce dans ciudat. Obositor pentru ea, dureros pentru amândoi. Pe scenă mai pâlpâia o lumină difuză, iar muzica îşi gâfâia acordul cel din urmă. Ea a plecat cu chip de bestie trântind uşa în urma ei, a plecat să-şi caute sufletul şi muzica în altă parte. El a rămas în acelaşi loc, aşteptând ca anii să-i şteargă amintirea ultimului acord.

*
- Hai să dansăm!
- Acum! Aici!
O noapte de vară, doi străini şi aceaşi melodie. Fără ceas, fără busolă. Un „pas de deux“ abandonat de toate grijile lumii lor. Nimic nu conta decât dansul lor perfect nebun, într-o beţie fără noimă. Dansau pe străzi pietruite şi prin vitrine incendiate. Aceiaşi paşi, pe-acelaşi ritm. Timpul a trecut strada şi i-a uitat acolo o vreme, clepsidră cu ani, într-o cafenea cu miros de tabac ieftin. Şi-au dansat dansul până la epuizare şi au visat acelaşi vis. Au dansat până s-au trezit înecaţi de lacrimile celuilalt. Hangiul a murit demult. L-a ucis adevărul cu un pumnal de argint înfipt în inimă. Cei doi dansatori s-au oprit pentr-o clipă ca să-l plângă. Apoi au uitat paşii şi ritmul... Pumnalul de argint era în mâinile ei. N-a suportat adevărul, prea era îmbâcsit de minciună. Muzica mai cânta, cu glas de copil trist, când el pleca. A stins lumina după el, iar ea simţea cum îi bătea vântul prin suflet cu şuier, aducând cu el diamante şi rugină. Ea a rămas în acelaşi loc, aşteptând ca anii să-i şteargă amintirea ultimului acord.

*
-Dansăm?
-Dansăm!
Un dans necugetat şi negândit. Un „pas de deux“ haotic, fără ritm. Se prind în dans, secunde de duet miraculos, pentru ca apoi să-şi danseze fiecare propriul dans, pe propria melodie, dar în acelaşi ring. El printre astre, ea prin abis de mare. El vrea să zboare măiestru şi să primească aplauze, ea - să se scufunde în spumă de mare.

8 comments:

H O R H H E said...

Fain.
Cred ca trebuie sa iti cumpar un DUO pen digital Mouse.
Ai desena mai bine direct pe comp.

David Fiscaleanu said...

Wow Miha, desenezi ? Super fain. Bravos, imi place !
Geprge, poti sa strangi banii de tableta grafica :)
http://www.f64.ro/wacom-bamboo-fun-pen-and-touch-small-cth-461-en-tableta-grafica.html

H O R H H E said...

da..da.. :))

H O R H H E said...

http://www.amazon.com/Pen-Free-Duo-Laptop/dp/B002R7TN7K

Mihaela.Cojocariu said...

multumesc :)
dar mai intai trebuie sa invat sa desenez cu creionul...

TOD said...

chiar foarte, foarte frumos! si text si desene. da-i inainte!

Bieţîvan Ratat said...

Inspirată şi subtilă efuziune romantică, o joacă copilărească jucată de un om mare. Cu gust de Ionel Teodoreanu. :-)

Robert said...

Sarut mana

Excelent scris.Nu cred sa fie doar o proiectie a propriilor angoase as enga valoarea intrinseca emanand din randuri.
Chapeau.