Sunday, March 7, 2010

Mulţumesc, iubită mamă




Mi-am adus aminte de Mara. Cum se pregătea ea de Ziua Mamei. N-o întrecea niciun copil când venea vorba de felicitarea pentru Ea. Scotea mici opere de artă din mintea ei, iar tovarăşa învăţătoare întotdeauna o lăuda. Dar nu i le-a dat niciodată mamei. Le ascundea pe fundul unui setar, unde rămâneau tăcute şi uitate. Apoi mai era acea serbare unde Mara cânta an de an, cu încăpăţânare, aceeaşi melodie – „Mulţumesc, iubită mamă“. Plângeau femeile în sală de fiecare dată. Doar cea pentru care cânta nu era niciodată acolo. An de an o aştepta să vină s-o vadă acolo, sus pe scenă. Şi nu venea. Mara ştia că nu venea pentru că îi era teamă că ceilalţi copii vor râde de ea şi că Marei îi va fi ruşine cu ea. Şi mai ştia că stătea singură, în întuneric, şi că plângea...
Cel mai mult ura când trebuia să cânte la comandă. Când tatăl ei o ducea la petreceri şi o obliga să cânte. El se mândrea cu ea, dar Mara se simţea aşa ca Fram-ursul polar. Odată a cântat un cântec nou, pe care tocmai îl învăţase la şcoală. Şi toată lumea a început să râdă. Nimerise un cântec patriotic. Uite de aia nu-i plăcea ei să meargă niciodată la circ şi nici la zoo. Din dragoste pentru Fram, cu care simţea că are o legătură tainică şi pentru totdeauna.
A crescut Mara şi a plecat departe ca să-şi trăiască viaţa. Şi rareori se mai uită înapoi. Dar mama a rămas. Stă tot singură, în întuneric, şi trăieşte altă viaţă. O viaţă în care râde, plânge, vorbeşte. Nu-i place lumina. Lumina prea vine din lumea (pe) care n-o doreşte. Acolo în întuneric e altceva. Şi e şi Mara. A strâns o grămadă de lucruşoare făcute de Mara, o adevărată colecţie pe care o păstrează cu sfinţenie. Şi poartă zi şi noapte o căciuliţă tricotată odată demult de Mara...
S-a măritat Mara. Şi a aşteptat-o iar pe mama să vină. A aşteptat-o la fel ca atunci, demult, la spectacol. Dar n-a venit. Acum îi era teamă că prietenii Marei vor râde de ea când vor vedea că-i tremură mâinile şi îi cade mâncarea pe masă. Credea că-i va fi ruşine cu ea. S-a îmbrăcat frumos şi a stat aşa, în întuneric, şi-a plâns.
Dacă Mara ar crede că există un Dumnezeu, cu siguranţă l-ar urî.

10 comments:

Bieţîvan Ratat said...

Epistola pentru 8 Martie. Un alt mărţişor pentru fundul sertarului, unde le va ţine isonul celorlalte opere de artă.
Cine credea că pentru o dramă e nevoie de 2 guri care rostesc cuvinte potrivnice se înşeală. Uneori sunt destule 4 urechi, prea închise să asculte tăcerea.
Mişcător ai grăit despre tăcere, Doamnă!

David Postatny said...

da, miscator si emotionant. si aduceri aminte... frumos

Anonymous said...

I read this forum since 2 weeks and now i have decided to register to share with you my ideas. [url=http://inglourious-seo.com]:)[/url]

Adeline said...

o alta poveste, tristetea ei e frumoasa...

Ioana Mitrache said...

Frumos scris

Andrei Paul said...

!

Mihaela.Cojocariu said...

multumesc si voua

Rob said...

Very touching and emotional

Thilda said...

I love those photos "where future has no place" and other photos of people here... :)

Costea Andrea Mihai said...

superb lucrat..felicitari