Wednesday, January 27, 2010

Wrong written life


As vrea sa cred ca moartea nu e capat de drum. As vrea sa cred ca intr-o zi, cand voi fi obosita de atata drum voi ajunge la tine. Si poate ca tu vei avea grija de mine. Eu n-am apucat. Nici macar sa-ti spun adio. Si totusi, ai venit. N-am visat, erai acolo pe culoarul de trecere, unde inca mai stai, cuminte, cu ochi mari si buze rosii, ca de mac. E multa lume in jurul tau, ca intr-o gara cu un singur tren, cu o singura destinatie. Nu vine nimeni. Toti pleaca. Daca as stii ca vei pastra un scaun gol pentru mine, te-as lasa sa pleci si as veni si eu intr-un tarziu. Mult mai tarziu. As vrea sa cred ca nu eu ti-am scris viata gresit.

****
I would like to believe that death is not the end of the road. I would like to believe that one day, when I’d be tired for such a log trip I would reach you. And maybe you’ll take care of me. I didn’t have the chance to take care of you. Not even to say goodbye. But you came to me anyway. It was not a dream. You were really there on that passing corridor where you still stay, peaceful, with those big eyes and lips red as a poppy. There’re so many people around you, like in a railway station with only one train and one-way destination. Nobody comes. Everybody leaves. If I could only know that you will save an empty chair for me, I would let you go… and I will come later. Much later. I would like to believe that it was not me the one that had written your life wrong.

13 comments:

David Postatny said...

Superb. Vorbele si imaginea. Fara cuvinte.

apopida said...

Interesanta poveste, faina si imaginea!

Cristian Ion said...

superb cadru, cromatica deosebita ... felicitari

Octavian-Andrei Brezean said...

frumoasa poveste, dar prea scurta :P

fain
spor in continuare Mihaela!

H O R H H E said...

superb :)

Mihaela.Cojocariu said...

:) multumesc

fotolucian said...

Superba compozitie si originala,felicitari.

alexu' said...

Salut! Imi place mult mai mult "Mihaela" de pe blog, decat cea pe care o cunosc personal. Nu ma intelege gresit, ma bucur ca nu esti la fel de trista si deprimata cand iesim la o bere, ba din contra, chiar ma bucur ca inveselesti atmosfera cu zambetul tau discret. Totusi e o asa mare dicrepanata intre cele 2 personaje... Si mai ziceati de mine ca eu sunt intovertit. Omul e ca un diamata slefuit: o mie de fete, fiecare cu stalucirea si inperfectiuniile ei; conteaza din ce unghi il privesti. Adevarata valoare insa e data de suma lor. Mult succes in continuare!

Spartacus said...

Ai asa...un fel de a privi si povesti "lucrurile"... Usor desuet, usor boem, putin parca interbelic si totusi actual. Amestecul acesta cred ca face din scurtele tale randuri, eseuri ample. E greu sa scrii un roman de 200 de pagini. Insa e genial sa cuprinzi in 10 randuri cele 200 de pagini. Am zis!

Vasile Covaciu said...

excelenta lucrare Mihaela!

dismorfic said...

frumos, foarte frumos!

Bieţîvan Ratat said...

Excepţional. Ai putea fi întemeietorul unui nou curent artitic: LITERGRAFIA

gheorghe said...

...fara cuvinte...