Tuesday, January 10, 2012

Iarna cu picioare reci

N-am mai trecut demult pe aici, pe-acasă. Ştiam eu că nu m-aşteaptă nimeni. Poate de aia n-am trecut. E puţin frig, da-i totuşi bine. Nu-i nimeni. Doar eu şi iarna cu picioare reci. Uite de aia nu-mi place mie iarna. Că nu e albă ca-n poveşti. Că ninge degeaba.
Azi am văzut pe stradă o fată care zâmbea. De n-ar fi zâmbit, nici nu ţi-aş fi povestit. Ciudaţi şi rari oamenii care-şi zâmbesc lor, hai-hui, pe străzi murdare de mâzgă. Murdare de noi şi de voi. Normali suntem noi, ceilalţi, care nu zâmbim hai-hui, ci rar, de complezenţă şi prezenţă.
Vin fiert cu scorţişoară... miros de fulgi de zăpadă... şi focul... şi tu şi eu...Astea-s poveşti. Pereţii sunt surzi şi noaptea-i aproape.
De aia nu-mi place mie iarna. Că are picioarele reci. Şi că ninge degeaba.

Tuesday, November 1, 2011

Saturday, October 29, 2011

Sunday, October 9, 2011

Dorian Gray

Pentru a-ţi recâştiga tinereţea trebuie doar să-ţi repeţi nebuniile. Tragedia bătrâneţii nu e ca eşti bătrân, ci tânăr.

Se uită împrejur şi văzu cuţitul cu care-l înjunghiase pe pictor. Îl curăţase de multe ori, până nu mai rămăsese nici o pată pe el. Era strălucitor şi sclipea. Cum l-a ucis pe pictor, aşa îi va ucide şi opera şi tot ce însemna aceasta. Va ucide trecutul şi, când acesta va muri, el va fi liber. Va ucide această monstruoasă viaţă-suflet şi, fără avertismentele lui hidoase, va fi liniştit. Înşfăcă obiectul şi-l împlântă în tablou. Se auzi un strigăt şi zgomotul Căderii.

Îmi plac oamenii mai mult decât principiile şi nimic pe lume nu-mi place mai mult decât oamenii fără principii.

Singurul farmec al trecutului este că a trecut.
(Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde)

Tuesday, October 4, 2011

cei făr' de rădăcină


se-ascunde toamna-n viori
şi-în braţe de crengi.
se-ascunde de mine, de noi
să şuiere-un cântec cu vină.
se-ascunde toamna în mine
să mă dezbrace de frunze şi flori
şi să mă îmbete cu ploi.
să vină toamna peste noi,
cei făr’ de rădăcină.

Tuesday, June 28, 2011

Povestea Papucelului Roşu-Stâng

E somn greu printre genele copiilor mici. Vara şi-a trimis cocorii şi fluturii la culcare, iar greierii şi privighetorile le cântă un cântec de leagăn. Se-aud visele copiilor cu râsete şi aplauze de palme trandafirii şi moi...

E ceasul când jucăriile prind viaţă. La fel şi papuceii, săndăluţele, ghetuţele, cizmuliţele şi alte asemenea bazaconii menite să te ducă în lume şi să te-ntoarcă înapoi acasă. E linişte în toată casa. Sub pat, papuceii de pâslă moale, galbenă, strănută de trei ori în puf, somnoroşi. Se ridică uşor pe vârfuri să se asigure că Ancuţa doarme dusă, apoi, tiptil-tiptil, se strecoară afară din odaie şi pornesc săltăreţ spre dulapul cu pantofi de pe hol.

Adunarea Generală Extraordinară a Papucimii era deja în toi. Se-auzea un curcubeu de glasuri: săndăluţele mov şuşoteau mărunt între ele, suratele; pantofii negri de oraş vorbeau cu glas ridicat, nazal, şi-şi zornăiau cataramele argintii cu mare importanţă; tenişii portocalii ţopăiau nerăbdători şi bâlbâiau ceva împiedicându-se în şireturi; ghetuţele cafenii hibernau în blăniţa de miel şi dădeau impresia că pun la cale viitorul Papucimii; cizmuliţele verzi băteau pasul pe loc, vorbind fără şir şi fără noimă şi-şi întindeau gâtul lung de gâscă pentru a trage cu urechea la discuţia vecinelor... Zarva generală fu întreruptă brusc de un bubuit. Erau Bocancii cu şireturi roz. Cocoţaţi pe o cutie de carton ca pe un podium de judecător, Bocancii îşi zburliră şireturile ca nişte mustăţi de muşchetar şi priviră către mulţimea gură-cască. Cât ai zice ‚pâs’ se făcu o linişte deplină în dulapul cu pantofi.

Îşi dreseră glasul de două ori, ca să fie siguri că au toată atenţia cuvenită unor bocanci cu şireturi roz, şi luară cuvântul în tandem:

- Avem o problemă crucială, spuse Bocancul Drept cu voce gravă

- ...crucială!, repetă ca un ecou Bocancul Stâng, clipind des şi căzâdu-i şiretul peste ochi...

- Precum ştiţi, mâine este ziua Ancuţei, iar Dulapul cu Pantofi are noi membri pe care trebuie să-i primim cum se cuvine, spuse Bocancul Drept.

- Aşa se cuvine! întări Stângul.

Bocancii săriră cu zgomot de pe cutie şi dezveliră comoara. De sub un cearşaf de hârtie fină, se iţi botul roş’-lucitor al unui pantof de lac. Nou-nouţ şi sfios ca o fată mare, Papucelul Roşu-Stâng îşi trase rapid cearşaful peste ochi, spre nemulţumirea generală a Papucimii care începu să murmure.

Bocancii cu şireturi roz îi smulseră cât ai clipi cearşaful de hârtie şi-l aruncară cât colo. Ochi curioşi se iviră de pretutindeni. Săndăluţele scoaseră un ţipăt, gata-gata să leşine.

- E doar stângul! suspină Săndăluţa dreapta, pălmuindu-şi uşor surata stângă pe jumătate leşinată.

- Iiiiiiiiiiii, făcură şi cizmuliţele cu gât de gâscă şi se priviră nedumerite.

- Ciii-i mă! Ia lăsaţi-mă-n pace! zise Papucelul Roşu-Stâng roşindu-se mai tare şi gata să izbucnească-n plâns. Îşi acoperi ochii cu bareta pe care se odihnea nepăsător un fluture alb de plastic...

După ce contemplară ceata de papuci care îşi exprimau fiecare în felul lor uimirea că în cutia de pantofi era un singur papucel, Bocancii cu şireturi roz îşi făcură din nou simţită prezenţa.

- Linişte! Am zis linişte! ţipară isteric Bocancii pocnind din şireturi ca din bice. Mai sunt câteva ore până la cântatul cocoşului. Trebuie să pornim în căutarea Papucelului Roşu-Drept. Am aflat din surse demne de încredere că Papucelul Roşu-Drept a fost răpit!

- Vai de mine şi de mine!

- Ptii!

- Cum?

- Nu se poate!

- Ce ne facem?

- Cine?

- Ţ-ţ-ţ-ţ-ţ.....

- Vai!

...se auzea din toate ungherele dulapului de pantofi al Ancuţei.

- Hm-hm! Am aflat că Papucelul a încăput pe labele necuviincioase ale duşmanului nostru, Căţelul, reluă Bocancul Drept.

- Da-da! Căţelul! repetă Stângul.

- Uuuuuuu, făcu Papucimea îngrozită, gândindu-se la colţii Căţelului.

- Trebuie să punem la cale un plan de atac ca să-l eliberăm pe ostatic! luară cuvântul şi pretenţioşii Pantofi de oraş.

- O să pornim o răscoală! Răscoala Papucimii! ţopăiră bezmetici Tenişii.

- Vin şi io cu voi! scârţâi de fericire Papucelul Roşu-Stâng, cu glas micuţ de şoricel.

Dulapul cu pantofi al Ancuţei fu cufundat în mare taină. Se trasau liniile principale ale planului de atac. Fiecare papuc avea locul şi rostul lui. Planul nu avea voie să dea greş. Mai erau câteva ore până la Ziua Ancuţei, iar Papuceii Roşii trebuiau să fie în cutie, frumoşi şi parfumaţi şi...

După câteva minute bune de făcut strategii, ceata lui papuc porni hotărâtă către culcuşul Căţelului. Convoiul multicolor începea cu Bocancii şi se încheia cu Săndăluţele. Fiecare se aşeză pe poziţie şi îşi luă rolul în primire.

- Bună seara, cumetre! strigară Bocancii cu şireturi roz într-un glas, urmărind cu atenţie terenul de luptă.

Căţelul mormăi ceva somnoros şi se întoarse pe partea cealaltă, deranjat de-un vis.

- Eee.... dară bună să-ţi fie seara, cumetre! Bucuros de oaspeţi? strigară şi mai tare Bocancii plescăind din şireturi aproape de botul Căţelului.

De data asta Căţelul sări în picioare, ciuli urechile care-i cam veneau nătăfleţe peste ochi şi luă poziţia drepţi. Nu ştia sigur dacă trebuie să mârâie sau să dea din coadă... aşa că le făcu pe amândouă, fără să răspundă la salut.

- Vecine dragă, ştii ... spuseră Cizmuliţele unduindu-şi gâturile verzi pentru a fi mai convingătoare. Pentru că ne cunoaştem de astă iarnă, pe când erai mai mititel, ne-am gândit să te invităm la o petrecere.... Prea şezi aici singur toată noaptea. Noi, papucii, de exemplu, ne distrăm seară de seară, până-n zori! mai spuseră ele uitându-se fix în ochii Căţelului, care stătea neclintit în faţa culcuşului de unde se îţi curios botul roş’ al Papucelului ostatic. Inima Papucelului Roşu-Stâng tresări cu o scârţâială văzându-şi perechea.

Bocancii le făcu un semn Ghetuţelor îmblănite surprinse de un căscat.

- Mai ţii minte, vecine, cum ne alergai pe noi şi pe Ancuţa la săniuş? Şi cum ne tăvăleam prin zăpadă? Taaare frumos mai era pe atunci... luară cuvântul Ghetuţele nostalgice.

Cum auzi de Ancuţa, Căţelul se înveseli pe loc şi făcu doi paşi înainte.

- În seara asta vrem să dăm o petrecere surpriză pentru Ancuţa. Iar tu, vecine, nu poţi să lipseşti! cuvântară şi Pantofii de oraş defilând elegant prin faţa Căţelului.

Căţelul nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Începu să facă tumbe şi să latre voios fluturându-şi urechile la gândul Ancuţei.

Papucelul Roşu-Stâng, Săndăluţele şi Tenişii atâta au aşteptat! Cum l-au văzut pe Căţel departe de culcuş, au dat buzna înăuntru la ostatic. Papuceii Roşii erau gata să plângă de fericire nu alta când s-au revăzut. Doar că nu era timp pentru asta, aşa că s-au luat de baretă şi au zbughit-o afară. Tenişii portocalii le arătară drumul înapoi spre dulap, iar săndăluţele se încurcară printre picioarele Căţelului pentru a-i distage atenţia.

La un şuierat scurt al Bocancilor, toată Papucimea o luă la goană spre dulap. Căţelul alergă şi el, crezând că aşa e jocul, dar se trezi cu uşa-n bot!

Ceata lu’ papuc ţopăia şi chiuia din dosul uşii serbând victoria şi făcând un tămbălău de nedescris.

Căţelul se întristă peste măsură şi o porni agale spre culcuş.

Doar Papucelul Roşu-Drept nu se înveselea.

- A rămas iar singur, săracu’, spuse el încetişor. Noi avem toţi câte o pereche, dar el... A fost bun cu mine, m-a îngrijit, aşa, de dragul Ancuţei, oftă Papucelul.

Veselia generală se topi pe loc. Se priviră toţi cu ochi miraţi, apoi se cocoţară la fereastră. Căţelul stătea singur pe prag, cu ochi umezi şi botul pe labe. Se crăpa de ziuă. Ziua Ancuţei.

Papuceii Roşii deschiseră uşa şi-i făcură semn de vino-ncoa Căţelului...

Când se trezi, mare fu mirarea Ancuţei când văzu în faţa patului ei o ceată de papuci aranjaţi cu grijă mare. În fruntea lor, doi papucei noi şi roşii cu fluturi albi străluceau de emoţie. Iar Căţelul nu-şi mai găsea locul printre ei.

De atunci şi până azi, când copiii dorm adânc, iar jucăriile şi papucii prind viaţă, Căţelul şi ceata lu’ papuc se întâlnesc şi-şi povestesc din viaţa lor..

Friday, April 29, 2011

povara florilor de cireş



m-am pierdut printre flori. de dimineaţă. prin parfumul lor vesel şi trist. şi mi-am adus aminte de-un cireş bătrân foarte. atât de bătrân încât îi cădeau braţele pe jos dezolate de povara florilor. cred că a înflorit cireşul meu bătrân. şi poate că un alt copil îi citeşte acum o poveste... sau poate că-i o banală scândură de noptieră pe care dorm rânjind sarcastici dintr-un pahar nişte dinţi de porţelan. în viaţa lui secretă a-nflorit. încă o dată. măcar o dată. ca să-ţi arate ţie, celui ce treci pe lângă el, că n-a uitat să râdă. chiar şi aşa cu crengile căzute la pământ... nesăbuit cireş bătrân! bolnav de amnezia unei primăveri speriate de aplauzele fluturilor.